Generator benzina open-frame monofazat Stager FD 6500ER Automatic, 5.5 kW, pornire electrică, autonomie până la 30h
Generatorul monofazat este compact, fiabil și ușor de utilizat, potrivit atât pentru uz casnic, cât și profesional sau industrial. Dispune de regulator automat de tensiune (AVR) pentru stabilizarea tensiunii produse de alternator și conector pentru comandă externă ATS, invertor OffGrid sau alte automatizări compatibile.
Pornirea electrică la distanță se face prin telecomandă radio, iar robinetul de combustibil și clapeta de șoc sunt acționate electric, controlate de un motor pas cu pas prin intermediul unui controler multifuncțional care monitorizează și ajustează poziția clapetei. Motorul pe benzină, în patru timpi, dezvoltă 13 CP și respectă normele EU V privind poluarea.
Panoul de control este intuitiv, cu display digital 3 în 1 ce arată tensiunea, frecvența și orele de funcționare, led de avertizare pentru presiunea uleiului și siguranță termică ce protejează echipamentul în caz de suprasolicitare. Cadru metalic tubular vopsit electrostatic oferă rezistență sporită la zgârieturi și coroziune.
Are mâner ergonomic cu prindere fermă și sistem de blocare pentru reducerea dimensiunilor, kit roți pentru transport pe distanțe scurte și suporturi elastice din cauciuc care asigură stabilitate și reduc vibrațiile. Accesul la filtrul de aer este facil pentru întreținere.
Echipat cu două prize monofazate cu capace de protecție și priză de 12 Vcc pentru sarcini ușoare sau încărcare acumulatori, protecție laterală pentru toba de eșapament și rezervor mare cu indicator de nivel combustibil. Include releu de încărcare pentru acumulator, activ în funcționare sau standby când este conectat la ATS.